În ultima perioada am avut ocazia să revizuiesc un șir de conversații pe email cu una dintre clientele noastre. Uitându-mă atent asupra a ceea ce am scris, am realizat faptul că emailurile trimise de mine au picat într-un adevărat con de umbră în ceea ce privește originalitatea și formularea. Spre exemplu, formule de introducere ca „Bună” sau „Bună ziua” au devenit deja singura variație, în funcție de gradul de familiaritate. Da, știu, rușine. Rușine mare.
Evident, rutina și faptul că fondul, și nu forma, primează de multe ori în comunicarea pe email sunt de vină pentru acest fapt, însă nu spune nimeni că nu le putem avea pe amândouă. Se întâmplă din când în când să primesc emailuri formulate atât de elegant încât, pentru un moment, îmi scapă efectiv din vedere informația pe care ar trebui să o rețin din ele. Și asta pentru că găsirea acelei exprimări perfecte care să se potrivească situației este o artă în sine.
Și, dacă ești la fel ca mine și te-ai găsit în fața tastaturii întrebându-se cum ai putea începe cât mai potrivit un email, am cules 23 de formule de introducere diferite pe care le poți utiliza pentru a-ți începe mesajele. Pentru că, să recunoaștem – obișnuitul „Salut” sau „Hello” este mult prea utilizat în zilele noastre.
Dacă ai nevoie de ceva formal
Permiteți-mi să mă prezint – Allow Me to Introduce Myself
Bună dimineața – Good Morning (Dacă ești sigur că emailul tău va fi citit în decursul acelei zile)
Ma bucur să aud vești de la tine – It’s great to hear from you
Cu privire la [motiv] – I’m reaching out about [reason]
Vă mulțumesc pentru ajutor – Thank you for your help
Vă mulțumesc pentru informații – Thank you for the update
Vă mulțumim că m-ați/ne-ați contactat – Thanks for getting in touch
Mulțumesc pentru răspunsul rapid – Thanks for the quick response
Dacă este un email ca răspuns la o conversație anterioară
Așa cum am promis, revin cu [informații, motiv] – As promised, I’m replying about [information, reason]
După cum am discutat la telefon – As we discussed on our call
Îmi puteți oferi o actualizare cu privire la [situație] – Can you provide me with an update on [situation]
Vă contactez pentru [motiv] – I’m getting back to you about [reason]
După cum am discutat [persoana de contact, data ultimei discuții] – To follow up on the discussion on/with [person of contact, date of last talk]

Dacă dorești o adresare mai personală
Felicitări pentru [realizarea recentă] – Congratulations on [recent accomplishment]
Sper că ți-a plăcut [evenimentul sau vacanța] – I hope you enjoyed your [event or vacation]
Mi-a plăcut recentul [foto / articol / post social media] – I loved Your recent [photo/article/social media post]
Mă gândeam la tine zilele trecute și la [amintiri comune] – I was just thinking about you and [shared memory]
A fost minunat să te văd la [eveniment] – It was great to see you at [event]
[Cunoștință comună] mi-a recomandat să te contactez – [Mutual Contact] recommended I get in touch with you.
Formulări amuzante
O zi de „Nu luni” Fericită – Happy “Not Monday”
Iată o veste bună: Mai sunt doar [mai multe] zile pană vineri – Here’s the good news: Only [number] more days until Friday
Sper că ți-ai băut deja cafeaua – I hope you’ve had your coffee already
Fix ce-ți doreai: un alt e-mail! – Just what you want: another email!
Evident, nu toate aceste formule de introducere vor fi potrivite pentru fiecare e-mail. Comunicarea cu un client important, cu un potențial angajator sau cu șeful tău, de exemplu, va necesita, probabil, ceva din categoria „formal”. Pe de cealaltă parte, în cazul unui coleg apropiat sau unui prieten poți folosi liniștit un salut amuzant care se depărtează de formalitate.
În orice caz, sper că îți vor folosi aceste formule și că te vor ajuta să dai un ton mai adecvat încă de la început mesajelor tale.
Un gând pe "Cum scrii un email. 23 de formule de introducere"